Sari la conținut

ManyMonths

ManyMonths înseamnă în primul rând funcționalitate, dublată de confort, versatilitate și grijă pentru natură. Patru concepte care stau la baza acestui business de familie, condus de Bettina Lindblom - o finlandeză cu studii de psihologie socială și pedagogie, dar și mamă de 3 băieți. De aici și înclinația ei către funcționalitatea designului. 

De altfel, așa am și ajuns noi să cunoaștem ManyMonths. Eram cu ani în urmă în Germania și am văzut pe stradă părinți purtându-și copiii în Manduca. Era frig, așa că piticii aveau cagule pe cap și erau acoperiți cu protecția de iarnă. Noi eram pe-atunci la primul copil și căutam cu disperare o soluție ca să putem ieși la plimbare și pe vreme rece. 

Ne-am gândit că nu suntem singurii, așa că am decis destul de rapid să deschidem în România un magazin specializat pe haine de lână și babywearing. 

Primele produse pe care le-am importat de la ManyMonths au fost cagula, pantalonii dublați și protecția de iarnă. Așa a început povestea HipHip, cu un prim brand pe care îl iubim și astăzi la fel de mult și cu trei produse care n-ar trebui să lipsească din garderoba niciunei familii cu bebe 🧡. 

Bettina are peste 20 de invenții patentate pentru produsele pe care le creează ea însăși.

Suntem mândri să fim distribuitor ManyMonths și împărtășim întru totul valorile lor: parenting centrat pe copil și un mod de viață care valorizează și respectă natura și oamenii.

Așa cum spune și Bettina, cel mai ecologic mod în care putem trata hainele este să le iubim și să le folosim la maximum, până când sunt gata să fie redate naturii. Tocmai de aceea, toate hainele ManyMonths cresc împreună cu copilul tău. Mai mult decât atât, materialele folosite sunt rezistente, astfel încât îmbrăcămintea poate fi purtată de frați și surori sau dăruită altor copii. 

Pe lângă țesăturile din lână merinos, ManyMonths are colecții din bumbac organic și cânepă - un material revoluționar, considerat cel mai ecologic la ora actuală. 

Coșul tău este gol