-
salestill a deal
-
salestill a deal
Șosete Rib extrafine din lână merinos - Knee Clay
Cel mai mic preț recent: 36,00 lei
Detalii produs
Șosete extrafine, lungi până la genunchi, din lână merinos.
- călcâi și vârf întărite
- manșete elastice dublate
Materiale și sustenabilitate
- 80% lână merinos ”non mulesing”, 17% poliamidă, 3% elastan; rib knit
- finețea fibrei de lână: 21.5 microni (medium)
- material certificat OEKO-TEX
- în procesul de producție nu se folosesc substanțe chimice
- Design FUB - Danemarca; fabricat în Letonia
Livrare și retur
Despre FUB
Definiția FUB este ”tricotaje fără vârstă pentru oameni cărora le pasă”. În 2006, Anne Sofie Olrik și Lotte Bundgaard au pus pe picioare un brand dedicat femeilor și copiilor cărora le place să poarte haine blânde cu pielea, în care se simt liberi să se miște așa cum vor. Toate colecțiile semnate FUB sunt confecționate din lână merinos sau bumbac organic certificat GOTS.
Iubim moda, dar nu ne place ritmul ei! Nici noi, nici FUB nu credem în produse efemere, care se strică sau se demodează de la un sezon la altul.
În loc să te îmbraci la fel ca toată lumea sau să încerci să epatezi, ce-ar fi să alegi pentru tine și copiii tăi haine potrivite pentru activitățile pe care urmează să le faceți astfel încât să vă simțiți bine?
Toată îmbrăcămintea de la FUB este produsă cu atenție la detalii, fără niciun compromis asupra calității și confortului. Echipa Fub îndrăznește să pună piciorul în prag și să răspundă modei trecătoare cu modele clasice, care nu se demodează niciodată.
Culorile de brand - ocru, navy și gri - primesc un twist la fiecare început de sezon; o nuanță aleasă cu grijă care este în tendințe este inclusă în colecția sezonieră tocmai ca să aducă un strop de contrast vivace look -ului clasic FUB.
”Un clasic contemporan cu conștiința curată” - așa se prezintă FUB, iar noi suntem mândri că le suntem parteneri. Susținem și încurajăm producătorii care investesc în protecția mediului și suntem încântați să vedem cum crește în fiecare zi comunitatea oamenilor care investesc în haine și accesorii sustenabile, a căror fabricare are un impact minim asupra mediului.
FUB merge chiar mai departe și produce doar pentru comenzi, niciodată pentru stocuri. Folosesc materiale de cea mai bună calitate ca să ofere garanția durabilității. Totodată, materiile prime utilizate nu sunt obținute prin folosirea chimicalelor dăunătoare, iar vopselurile respectă cu strictecțe rigorile pentru protecția mediului.
Îngrijire
SPALARE SI INGRIJIRE LÂNĂ
Intotdeauna verifica eticheta produsului, pentru a fi sigur ca il speli corespunzator. Am detaliat aici cum sa citim corect etichetele produselor din lână.
Lâna necesita putin mai multa atentie la spalare!
Multe persoane, chiar si noi, spalam lâna la masina, la program de spalare delicat, special pentru lână, in apa rece, la 30 grade. Verifica de fiecare data temperatura!
Lâna tip fleece recomandam sa fie spalate de mana, cat mai bland cu putinta, fara frecare sau stoarcere.
FOLOSESTE DETERGENT POTRIVIT - Foarte important! Pentru toate produsele de lână foloseste un detergent special creat pentru lână care protejeaza si reface uleiurile naturale ale acesteia. Recomandam unul din produsele noastre de aici.
Nu rasuci pentru a stoarce!
Calcarea este uneori necesara la articolele subtiri. Foloseste doar setarea speciala pentru lâna, cu abur, si nu calca articolele complet uscate. Daca nu aveti setare speciala pentru lâna, folositi o temperatura scazuta si puneti o carpa umeda intre fierul de calcat si haina din lâna.
Lâna este un material delicat, “pretentios” ar spune unii, dar pentru cei care nu isi doresc prea multa bataie de cap, exista si lâna tratată pentru spalare (lana superwash, de ex.), care permite spalare si stoarcere la mașina: Joha, Mikk-line, FUB, MP Denmark, Smalls.