Sari la conținut

Tutorial: salopete și straturi din lână pentru bebe

Salopeta din lana merinos pentru bebe

Salopete, adică lână din cap până-n picioare

Avantajul salopetelor e că bebe rămâne protejat oricum și oricât s-ar mișca. Și dacă sunt din lână atunci obținem microclimatul perfect în jurul corpului.

Vreau să-ți dau un ghid scurt despre tipurile de salopete din lână și cum le poți combina în funcție de vremea de-afară.

Primul strat, direct pe piele

Acest prim strat relativ subțire de lână îl consider cel mai important și ar fi cel dintâi în care aș investi pentru bebe.

Știu că poate suna ciudat și contraintuitiv dacă ești la început cu lâna. Când auzim “haine de lână” primul gând ne duce de obicei la un pulover gros și călduros.

După trei bebeluși crescuți n-am însă niciun dubiu: lâna n-are rival. Reglează temperatura și elimină umiditatea mai bine decât orice alt material. Să fie bine și uscat.

Salopete de corp din lână

Danezii de la Joha sunt specialiștii noștri în salopete de corp. Nici nu se putea altfel pentru că ei au fost primii care “s-au remarcat” cu hainele de corp din lână pentru bebeluși. Era undeva prin anii '60.

Salopetele Joha sunt numai bune de pus direct pe piele - foarte fine, confortabile, elastice atât cât trebuie ca să-i dea copilului libertate de mișcare. Sunt perfecte pentru dormit sau pentru toată ziua. 

 vezi salopete de corp 

salopeta de corp din lana

Stratul doi, intermediar

Când se mai răcește vremea, e momentul să adăugăm ceva mai gros. Menirea stratului doi este să țină cât mai bine de cald. Aici este bună asocierea cu “puloverul călduros” pe care îl pomeneam mai sus.

Salopete din lână fleece

Cred că e materialul cu cei mai mulți fani pentru că e foarte pufos și plăcut la atingere, dar și foarte ușor. La aceeași greutate, ține de cald mai bine decât alte fibre.

Te previn însă: fleece-ul se scămoșează. Bine, se întâmplă la orice fel de lână, însă la fleece se vede în mod special. Scămoșarea nu îi va afecta însă proprietățile; asta este, dacă vrem să beneficiem de lână, trebuie să îi acceptăm și dezavantajele.

 vezi salopete din fleece 

Salopete din fleece

Tot stratul doi. Salopete tricotate din lână

Pentru stratul doi poți alege și alte tipuri de lână. 

Iubesc overall-urile tricotate cu lookul lor chic, mai vintage. Bebelușii sunt atât de drăgălași în ele. 

Multe modele tricotate merg și direct pe piele - ca un prim strat mai gros.

 vezi salopete tricotate din lână merinos 

Salopete tricotate

Stratul trei. Salopete din lână fiartă

Stratul trei are în primul rând rolul de a proteja de ploaie și de vânt. 

Gândul ne duce imediat la “costume de cosmonaut” sau ceva similar. Îndrăznesc însă să îți propun lână fiartă ca alternativă mai faină. 

Lâna fiartă ține cald, respiră mai bine și este mai ușoară. Copilul are libertatea maximă să se miște, să se joace - îi va fi numai bine. 

Deși nu este 100% waterproof / windproof, lână fiartă oferă suficientă protecție. O ploaie ușoară sau un vânt moderat nu se vor simți în lâna fiartă. De asemenea, rezistă bine la zăpadă. Dacă bate crivățul sau plouă cu găleata, nu va face față - dar presupun că nici voi nu stați prea mult pe-afară în zile de genul ăsta.

Aș zice că salopetele din lână fiartă acoperă cu brio trei sezoane reci. Evident trebuie completat cu stratul doi, în funcție de temperatură.

 vezi salopete din lână fiartă 

Salopeta din lana fiarta
Salopete din lana fiarta

 

 

Lasa un comentariu

Comentariile sunt moderate și trebuie aprobate înainte e a fi publicate.

Coșul tău este gol