Sari la conținut

Baabuk. Cum s-au născut pantofii din lână elvețieni.

Baabuk. Cum s-au născut pantofii din lână elvețieni.-HipHip.ro

Baabuk este o companie elvețiană fondată de un cuplu de iubitori de lână, Galina și Dan. Primul capitol al poveștii lor a fost scris atunci când au primit cadou o pereche de cizme rusești Vaalenki. În secolul 16, aceste cizme erau esențiale pentru locuitorii din Siberia care aveau de înfruntat ierni extrem de geroase. Acea pereche de cizme tradiționale a devenit o inspirație pentru crearea primei colecții Baabuk.

cizme din lana merinos

Câțiva ani mai târziu, decid să lanseze brandul Baabuk producând papuci din lână împâslită într-un mic atelier din Nepal. Pentru a finanța business-ul și a testa interesul pentru acest produs, lansează o campanie pe Kickstarter.

Papucii din lână au mare succes iar Galina și Dan își mută atenția pe crearea unor pantofi din lână fiartă.

 

 

Pentru noul proiect, ei aleg Portugalia pentru experiența în producerea de încălțăminte. Atelierul înființat de ei se află în Manteigas iar oile ale căror lână este folosită în producerea pantofilor sunt crescute în parcul natural Serra da Estrella. În această zonă protejată nu există producție de masă a lânii iar oile sunt tratate cu blândețe și pasc libere. Într-un cuvânt, oițele Baabuk sunt fericite!

Alegerea acestei zone pentru atelierul lor nu este întâmplătoare. Regiunea Serra da Estrella are o istorie de peste 200 de ani în producția de lână fiartă. Ciobanii din această zonă au dezvoltat o tehnică de împâslire a lânii pentru a produce un material special numit "burel", care să le țină mai bine de cald iarna. Această tehnică tradițională, aproape dispărută, era readusă la viață de soții João Tomás și Isabel Costa care cumpăraseră ultima fabrică din regiune și începuseră să producă din nou burel.

Fondatorii Baabuk au găsit astfe, în această regiune, o sursă de lână de calitate, un material flexibil și rezistent, perfect pentru crearea pantofilor la care visau și o comunitate locală cu un know-how pentru producerea burel-ului.

Lâna merinos portugheză este puțin mai groasă decât alte varietăți. Grosimea firului ajunge până la 25 de microni față de media de 18-22 de microni a lânii merinos din America de Sud sau Australia. Acest lucru oferă o rezistență mai mare materialului din care sunt făcute încălțările Baabuk dar, de asemenea, poate însemna că persoanele mai sensibile la lână pot simți ușoare furnicături atunci când poartă sneakerșii pe piciorul gol.

Atenția la detalii este o caracteristică a celor de la Baabuk. De la procedeul de prelucrare a lânii și până la asamblarea produsului finit, toate etapele sunt atent supravegheate.

Confortul piciorului este asigurat de talpa din cauciuc termoplastic, extrem de ușoară și flexibilă. Pe talpă, sub stratul de lână, mai există un strat de spumă menit să atenueze impactul cu solul.

Cizmele Baabuk sunt produse folosind metode tradiționale, adaptate tehnologiei de astăzi. Ele sunt testate la temperaturi de -20 de grade celsius.

Mai multe detalii despre producerea cizmelor veți găsi în videoclipul de mai jos.

 

Lasa un comentariu

Comentariile sunt moderate și trebuie aprobate înainte e a fi publicate.

Coșul tău este gol